Tulburarea de stres posttraumatic reprezintă reacția unei persoane care s-a confruntat cu una sau mai multe experiențe extrem de stresante, chiar traumatice, evenimente în care integritatea sau viața celui în cauză sau a unei persoane dragi au fost puse în pericol.
Evenimente traumatice
Există o serie de evenimente care pot declanșa această tulburare printre care putem aminti: abuz sexual, abuz fizic, a fi diagnosticat cu o boală letală, prizonierat, accidente de mașină, tortură, încarcerare.
Literatura de specialitate numește două tipuri de evenimente traumatice:
a. eveniment amenințător neașteptat de scurtă durată: dezastre naturale (cutremur, tsunami, erupții vulcanice), accidente în trafic, jaf, tâlhărie, viol, etc.
b. evenimente amenințătoare care se întind pe perioade lungi de timp: luare de ostatici, tortură în captivitate, abuz sexual repetat, participare la război, etc.
Simptome frecvente în tulburarea de stres posttraumatic
Persoanele afectate de acest tip de tulburare pot prezenta trei categorii de simptome:
A. retrăirea persistentă a traumei (amintiri intruzive, coșmaruri, flashbackuri- persoana crezând că retrăiește evenimentul). Amintirile revin atunci când individul intră în contact cu un stimul care îi amintește sau este în legătură directă cu evenimentul, situația traumatică.
B. evitarea stimulilor care îi pot aduce aminte de respectivul eveniment. Aceste persoane se feresc de anumite locuri, persoane, chiar obiecte care pot declanșa un flashback. De multe ori, disconfortul este atât de crescut în acestă tulburare încât cei care suferă se detașează (își reprimă orice emoție sau amintire) sau recurg la consum de substanțe (droguri, alcool) pentru a reuși să facă față durerii.
C. nivel înalt de activare (insomnie, iritabilitate, dificultăți de concentrare, atenție sporită acordată stimulilor care creează anxietate fie ei externi sau interni). Acestă activare este problematică deoarece poate duce la creșterea agresivității sau a anxietății (anxietate de intensitatea atacurilor de panică).
Stresul posttraumatic se asociază des cu depresia, abuzul de substanțe precum și cu atacul de panică.
Stresul posttraumatic poate apărea la orice vârstă, de obicei simptomatologia se instalează după ce s-a întâmplat evenimentul traumatic dar sunt și cazuri în care apare după câteva luni sau chiar ani. Cam în 50% din cazuri simptomele se pot remite spontan însă în restul cazurilor simptomatologia persistă chiar ani de zile.
Factori de agravare și factori de protecție
Anumite caracteristici ale evenimentului traumatic pot prezice severitatea tulburării cum ar fi: expunerea directă, durata expunerii (evenimente multiple derulate pe o perioadă îndelungată), amenințarea propriei supraviețuiri. Există și o serie de factori individuali care pot favoriza instalarea tulburării de exemplu: istoricul familial de sănătate mintală (vulnerabilitate genetică la dezvoltarea unei tulburări), alte tulburări mentale prezente înaintea evenimentului traumatic, nivelul scăzut de încredere în sine, nivel educațional scăzut, trăsături de persoanalitate accentuate etc.
De asemenea există și factori protectivi cum ar fi suportul social (familie, prieteni), un stil cognitiv adaptativ, etc.
Cum se manifestă tulburarea de stres posttraumatic?
Persoanele care trec printr-o traumă pot rămâne în memorie cu ceea ce au văzut, auzit, mirosit, simțit atunci. Când se vor confrunta cu aceiași stimuli, amintirile și emoțiile dureroase se pot întoarce. Persoanele încearcă să dea un sens evenimentului traumatic prin care au trecut, trauma însă, le determină să se îndoiască de lucruri în care aveau încredere înainte, cum ar fi faptul că lumea este un loc sigur. Pentru a înțelege evenimentul traumatic este nevoie de reamintirea a ceea ce s-a întâmplat. Detaliile amintite aduc după sine amintiri și emoții dureroase așa că persoana decide să nu mai analizeze evenimentul.
Gânduri care mențin tulburarea de stres posttraumatic
Stilul negativ de gândire (gânduri spontane care par logice deși reflectă percepții distorisionate și sunt asociate cu emoții negative) menține această tulburare. Câteva exemple de astfel de gânduri ar fi: ”Ceea ce s-a întâmplat a fost vina mea.”, ”Trebuie să fiu în alertă tot timpul.”, ”Lumea este imprevizibilă și periculoasă.”, ”Viața nu are sens.”.
Consecințele tulburării de stress posttraumatic
Prezența stresului posttraumatic poate cauza dificultăți în mai multe arii ale vieții. Pot apărea efecte precum pierderea locului de muncă, izolare socială, scăderea performanței la locul de muncă, dificultăți familiale, durere cronică, abuz de alcool și droguri, ideație suicidară, tenativă de suicid, automutilare.
Ce se poate face în cazul tulburării de stress posttraumatic?
Expunerea în imaginar
O tulburare complexă cum este tulburarea de stres postraumatic necesită o intervenție complexă. Un prim pas pentru reducerea simptomatologiei este expunerea în imaginar. Aceasta pornește de la premisa că doar dacă ne înfruntăm temerile putem să le depășim. Expunerea în imaginar presupune vizualizarea și povestirea evenimentului traumatic până când distresul produs de amintirea acestuia se reduce semnificativ. Acest tip de expunere are totodată rolul de a demonta concepțiile persoanei care crede că gândindu-se la traumă anxietatea va crește și că nu există vreo șansă să scadă.
Expunerea la stimulii, situațiile evitate
Expunerea in vivo presupune expunerea la situațiile pe care persoana le evită deoarece au o legătură cu trauma.
Restructurarea cognitivă
O altă parte importantă a terapiei tulburării de stres posttraumatic este restructurarea cognivă. Acestă tehnică are ca scop identificarea și reinterpretarea gândurilor automate apărute după evenimentul traumatic cum ar fi că lumea este mereu plină de pericole și că persoana în cauză nu îi mai face față. La aceste gânduri se pot găsi variante mai flexibile cum ar fi faptul că lumea este un loc sigur în anumite limite și că da, se întâmplă pot întâmpla și evenimente imprevizibile.
S-ar putea să vă intereseze și Atacul de panică
