Ce este atacul de panică?
Atacul de panică , aşa cum îi spune şi numele, este o declanşare rapidă a unor simptome fizice puternice şi care creează un disconfort intens. Cei mai mulţi dintre cei care au trecut printr-un atac de panică descriu senzaţii precum: palptaţii, transpiraţie, frisoane, valuri de căldură, tremor sau trepidaţie, îngreunarea respiraţiei (senzaţia că nu îţi ajunge aerul) sau chiar senzaţia de sufocare, durere abdominală, la nivelul breaţelor, a pieptului, greaţă, senzaţia de leşin, de moleşeală, frica puternică de a nu înnebuni, sau chiar frica de moarte. Aceste simptome se instalează brusc, aparent fără un motiv anume şi durează câteva minute, rar, până la 30 de minute. Persoanele care au mai multe atacuri neaşteptate încep să se teamă că vor avea un noi atacuri de panică, se îngrijorează că ar putea avea de fapt probleme fizice grave şi ca atare îşi schimbă comportamentele.
Care sunt consecințele atacurilor de panică?
După un atac de panică, persoanele încep să se concentreze asupra fiecărei senzaţii fizice, fiind foarte atenţi la orice simptom care prezice reinstalarea unui nou atac. Astfel, apare evitarea. Adesea evită locurile aglomerate (pieţe, mall-uri, mijloace de transport în comun etc.), sau spaţiile larg deschise. Cu toate acestea, cele mai multe atacuri de panică au loc acasă, multe dintre ele chiar noaptea, la 1 până la 4 ore de la adormire. Acestea trezesc persoana din somn.
Atacul de panică poate genera teama de a nu fi suprins din nou atac. Această teamă este denumită în termeni de spcialitate ca anxietate anticipatorie. Personale care suferă din cauza anticipării atacurilor de panică au dificultăţi în a-şi desfăşura activităţile de zi cu zi: evită mijloacele de transport în comun, condusul, mersul cu avionul, metroul, trenul, ieşitul din casă. O altă caracteristică a anxietăţii anticipatorii este nevoie a de a avea o persoană „de siguranţă” în apropiere. Acest lucru poate fi stresant atât pentru cel care suferă din cauza atacurilor de panică, dar şi pentru cei din jur, deoarece sunt solicitaţi permanent să fie în preajma celui care anticipează atacurile.
Modelul cognitiv-comportamental al atacului de panică
Acest model explică faptul că o persoană poate experienţia panica, sau un nivel foarte ridicat de anxietate din cauza unei vulnerabilităţi biologice, a unei situaţii stresante (la job, mutarea în casă nouă, divorţul sau decesul cuiva drag, naşterea unui copil etc), sau din cauza unor probleme fizice (unele stări de boală). Senzaţiile pe care care le simt (transpiraţii, palpitaţii, ameţeală, lipsa de aer etc.) duc la interpretări eronate, exagerate (de ex. „fac infarct!”, „înnebunesc!”, „acum mor!” etc.). Aceste gânduri fac persoana care trece prin astfel de stări să fie şi mai vigilentă la ceea ce i se întâmplă, la ceea ce simte. Astfel, după un prim atac de panică, persoana poate ajunge să interpeteze greşit orice senzaţie de activare fiziologică, făcând noi şi noi atacuri de panică. Hipervigilenţa la senzaţiile fizilogice şi anxietatea de anticipare „obligă” persoana să recurgă la diferite comportamente de siguranţă pentru a reuşi să facă faţă situaţiei. Printre comportomanetele de siguranţă cele mai întâlnite sunt: „trebuie să am apă cu mine tot timpul”, „nu pot să dorm singur”, „nu pot să ies singur”, „nu merg în mall”, „prefer să merg pe jos decât cu autobusul. Mă simt mai în siguranţă”, „trebuie să am tot timpul telefonul cu mine, în caz că mi se face rău să pot suna pe cineva” etc. Toate aceste comportamente reduc nivelul anxietăţii pe termen scurt. Pe termen lung însă, faptul că se concentrează pe prevenirea atacurilor de panică nu face altceva decât că prelungească starea de anxietate.
