Suferința

Suferința este o parte importantă a vieții noastre. Acesta este unul dintre cele mai dificile adevăruri ale existenței noastre.

Cuvântul ”suferință” provine din latinescul ”suffere” și este format din două sub-rădăcini: ”sub”- tradus ca ”dedesubt” și ”ferre” – care înseamnă a căra, a suporta, a purta o povară.  Dicționarul explicativ al limbii române descrie verbul ”a suferi” ca: ”a încerca, a simți, a îndura o durere fizică sau morală, a avea neplăceri, a suporta consecințele neplăcute ale unui fapt.”

Suferința este prezentă atunci când nu reușim să ne conectăm cu apropiații noștri. Este anxietatea noastră cu privire la ceea ce se va întâmpla mâine la locul de muncă. Suferința înseamnă să știi că acoperișul tău se va dărâma la următoarea furtună. Îți cumperi acel nou smartphone strălucitor, apoi vezi o reclamă pentru un dispozitiv și mai nou, cu și mai multe îmbunătățiri. Speranța că șeful tau ursuz va pleca din companie înainte să se pensioneze. Gândul că viața se mișcă prea repede sau prea lent. Gândul de a nu obține ceea ce vrei, de a obține ceea ce nu vrei sau de a obține ceea ce vrei, dar temându-te că îl vei pierde – toate acestea sunt suferințe. Boala este suferință, bătrânețea este suferință, la fel și moartea.

Căutarea de plăcere și evitarea suferinței sunt natura noastră universală. Cu toate acestea însă, cultura joacă un rol important în modul în care ne raportăm la suferință. Cultura Vestică respinge suferința. O vedem ca pe un musafir nepoftit, care pune piedici în obținerea fericrii și a stării de bine. Așa că o reprimăm, o medicăm, încercăm să găsim cea mai ușoară soluție de a scăpa de ea.

”În urma suferinței s-au dezvoltat cele mai puternice suflete; Cele mai masive personalități sunt pline de cicatrici.” (Kahlil Gibran)

Suferința nu este neapărat patologică, ”rea”. Din punct de vedere psihologic, suferința poate să fie și roditoare, sau productivă; nu este ceva întâmplător sau lipsit de sens. Nu este nici ceva de care să scapi cu orice preț. În realitate, poate acționa fie ca hrană, fie ca otravă. Poate fi dăunătoare sau poate fi utilă.

Suferința poate fi utilă din punct de vedere al dezvoltării, permițând formarea înțelepciunii și înțelegerea pe care altfel nu le-am fi avut. În timp ce fericirea sau bucuria ne conduce spre lărgirea orizonturilor spre posibilități infinite, durerea ne amintește de limitările noastre. Când, în ciuda tuturor eforturilor noastre, suntem răniți, suntem constrânși să găsim sau să adoptăm soluții pe care uneori nu le observăm atunci când evoluăm cu entuziasm.

Suferința ne poate schimba viziunea asupra lumii, poate interveni asupra valorilor noastre și chiar poate să dezvăluie aspecte ale caracterului unei persoane care nu erau cunoscute anterior. De asemenea, ne poate face mai empatici și mai plini de compasiune sau mai recunoscători față de aspectele vieții de zi cu zi.

Cum poate suferința să devină ”hrană” pentru dezvoltarea noastră?

Sufeința, fie ea fizică sau emoțională este răspunsul corpului la un stimul cu potențial periculos. Ceea ce simțim însă, este o experiență senzorială neplăcută precum oboseală, încordare, durere, foame etc. Modul în care interptretăm cognitiv acestă experiență poate face diferența între ”Hrană” și ”Otravă”.

Dacă ne permitem să simțim și să înțelegem suferința, avem șansa să găsim resursele interioare necesare pentru a face față problemelor sau stimulilor cu care ne confruntăm. Astfel, putem învăța că, lăsând disconfortul, anxietatea, frustrarea, furia sau tristețea să fie prezente, să le simțim, putem afla mai ușor care este cauza acestora, care este problema cu care ne confruntăm de fapt. Adesea, permițând apariția durerii, descoperim un punct de calm, chiar de liniște, în mijlocul suferinței.

Suferința este o parte importantă a vieții noastre. Dacă reușim să o vedem mai degrabă ca pe o reacție normală la stimulii interni sau din mediu, avem șanse să obținem din ea ”hrană”, sau beneficii precum: înțelepciune, reziliență, compasiune și respect pentru realitate, pentru viață așa cum este ea.